Dacia are rezultate bune în Franţa. Marca din Mioveni a vândut mai mult decât Volkswagen

Publicat: 09 07. 2018, 11:39

Dacia face performanţe şi în Franţa. Marca produsă la Mioveni a încheiat cea mai buna jumătate de an de când este prezentă pe piaţa din Franţa. A obţinut un rezultat record de 77.700 de maşini vândute, în creştere cu peste 20 de procente faţă de anul trecut, conform Profit.ro. Cotă de piaţă de 6,5% înregistrată în Hexagon, a făcut să-i depăşească şi pe germanii de la Volkswagen. Astfel, Dacia a urcat pe locul patru după cele trei celebre branduri – Renault, Citroen şi Peugeot. La nivelul Uniunii Europene, Dacia a înregistrat o creştere de peste 17% după primele 5 luni şi a ajuns la aproape 226 de mii de autovehicule vândute, de asemenea un volum record pentru marca românească.