Dilema timbrului de mediu: Să se plătească acum taxa sau să se aştepte decizia finală cu privire la eliminare?

Publicat: 29 12. 2016, 10:00

Timbrul de mediu este în continuare valabil, iar cei care înmatriculează acum un automobil nou sau second-hand trebuie să achite taxa înainte de a înregistra maşina.

Pe de altă parte, la data de 9 iunie 2016, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a emis o decizie prin care statul român este obligat să restituie şi timbrul de mediu (taxa auto în vigoare) pentru maşinile la mâna a doua, după ce şi celelalte trei forme ale taxei au fost declarate nelegale. Impactul bugetar estimat de Guvern este de 6,5 miliarde de lei, scrie Ziarul Financiar.

Mai mult, Timbrul de mediu cu toate că încă se mai plăteşte la înmatricularea unei maşini, chiar actualul ministru al mediului susţine că plătitorul îşi poate recupera banii pe cale administrativă, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fie pe cale judecătorească, dacă contribuabilul dă statul în judecată. Astfel, chiar dacă plăteşte taxa, contribuabilul poate cere imediat banii înapoi. Pe de altă parte, banii din timbru sunt utilizaţi în programe precum Rabla sau Casa Verde, care după eliminarea acestuia ar putea rămâne fără finanţare.

Alternativa? Amânarea plăţii timbrului de mediu până când sau dacă va trece legea prin care vor fi eliminate cele peste 100 de taxe. În cazul în care maşina este una la mâna a doua achiziţionată din Germania, numerele provizorii roşii sunt valabile 30 de zile, la care se adaugă cele 90 de zile (sau trei seturi de numere roşii în România) din ţară, astfel încât, de la achiziţia maşinii plata timbrului poate fi amânată o perioadă de cel mult patru luni.