Din 2018, înmatricularea unei maşini va fi suspendată dacă nu ai acest act

Publicat: 22 11. 2017, 11:57

Începând de anul viitor, ITP-ul expirat va duce automat la suspendarea înmatriculării unei maşini, potrivit unui act normativ apărut recent în Monitorul Oficial. Astfel, şoferii care vor circula în continuare cu respectivul automobil vor risca atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât şi una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, totalul putând să ajungă la 5.800 de lei.

Documentul introduce ideea de suspendare a înmatriculării maşinilor, adică, în esenţă, interzicerea temporară de a le mai folosi pe drumurile publice. În principal, suspendarea înmatriculării va interveni atunci când nu se notifică autorităţilor schimbarea de proprietar, însă măsura se va aplica automat şi la expirarea ITP-ului.

„Suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului intervine şi la data expirării sau, după caz, a anulării inspecţiei tehnice periodice şi încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică”, scrie în actul normativ.

În momentul de faţă, conducerea pe drumurile publice a unui automobil care are ITP-ul expirat poate aduce sancţionarea cu cel puţin nouă şi cel mult 20 de puncte-amendă, adică o amendă între 1.305 şi 2.900 de lei.

Totuşi, ordonanţa Executivului prevede şi introducerea aceleiaşi sancţiuni pentru circularea cu maşinile a căror înmatriculare a fost suspendată. Prin urmare, în cazul expirării ITP-ului, un şofer care va folosi în continuare autoturismul va risca nu una, ci două amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei. Amenda cumulată va fi, practic, de minimum 2.610 şi de maximum 5.800 de lei.

Măsura suspendării înmatriculării unei maşini va putea fi luată abia din 20 mai 2018 (şi la fel şi amendarea pentru circularea în timpul suspendării).

Sursă: Avocatnet.ro