Fiat preia acum şi Opel

Publicat: 24 04. 2009, 10:30

Publicaţia germană Spiegel afirmă că Fiat doreşte foarte curând să trimită o scrisoare de intenţie cu privire la dorinţa grupului italian de a devenit un acţionar majoritar la Opel. Cu toate acestea, reprezentanţii angajaţilor germani au declarat că nu sunt de acord cu o asemenea măsură, din cauza reducerilor de slujbe semnificative ca urmare a faptului că cele două game ale contructorilor se suprapun în mare măsură.

Pe de altă parte, nemţii au lăsat şi să se înţeleagă faptul că ei "cunosc deja mireasa", un apropo faţă de vechile colaborări între cei doi producători. Oficial italienii nu au declarat nimic, mai ales că aceştia sunt deja în negocieri cu cei de la Chrysler. Chiar dacă pe timp de criză achiziţia firmelor mari la preţuri de nimic reprezintă o oportunitate semnificativă ne întrebăm dacă nu este mai bine ca Fiat să se concentreze mai mult pe Alfa Romeo sau Lancia.