Filmările cu camerele de bord în trafic. Când sunt considerate probe pentru Poliţie

Publicat: 02 04. 2019, 10:45

Mulţi dintre români au impresia că dacă folosesc telefonul mobil pentru a filma sau fotografia, în trafic, diferite nereguli pe care le fac ceilalţi şoferi, acestea se vor lăsa şi cu sancţiuni. Însă legislaţia din România este destul de incoerentă în acest sens. Legea la noi nu permite decât folosirea mijloacelor video omologate de poliţie.

Chiar dacă imaginile nu sunt considerate probe de către oamenii legii, există situaţii când poliţiştii se autosesizează. Excepţia ar fi că autosesizarea se face dacă imaginile apar în spaţiul public.

Un astfel de caz s-a întâmplat în Constanţa, unde un tânăr a transmis Poliţiei o sesizare, împreună cu imaginile camerei de bord, în care arată cum un alt conducător auto încalcă mai multe reguli de circulaţie.

Răspunsul IPJ Constanţa, a fost că, în conformitate cu prevederile legale, „constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, respectiv, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic“, scrie Adevărul.

În alte cazuri, poliţiştii din Constanţa s-au autosesizat după ce imagini video cu norme de circulaţie încălcate au fost publicate în spaţiul media. În 2018 au apărut imagini cu un cântăreţ de manele care a filmat un videoclip pe o plajă din Constanţa. Acesta a fost identificat de către poliţiştii Biroului Rutier şi sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.