Filme piratate şi manele pe site-ul companiei naţionale de drumuri

Publicat: 26 09. 2019, 10:46

Pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) până de curând exista un document tip PDF cu un link către un torrent cu popularul joc video Need For Speed, anunţă hotnews.ro. Nu a fost singurul de acest gen. HotNews.ro a descoperit peste 300 de documente tip .pdf care redirecţionau către site-uri cu torrente cu conţinut piratat: de la jocuri video şi programe software, la filme indiene, manele cu Nicolae Guţă sau seriale precum Las Fierbinţi. 

Need For Speed, 18 Wheels of Steel, Test Drive, Cars with Guns, Sega Rock & Roll Racing – sunt doar câteva nume de jocuri piratate către care trimiteau mai multe documente tip PDF găzduite pe site-ul CNAIR, www.cnadnr.ro (după fosta denumire Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România).

În total, HotNews.ro a numărat mai bine de 300 de astfel de documente PDF care conţineau link-uri către site-uri externe unde utilziatorii puteau descărca torrente către conţinutul piratat.Întrebaţi de HotNews.ro cum au ajuns aceste documente pe site-ul cnadnr.ro, reprezentanţii Companiei de Drumuri au spus că acestea au fost cel mai probabil urcate de către utilizatorii site-ului care pot trimite sesizări şi ataşa documente.

„Pe site există opţiunea ca utilizatorii să încarce documente, inclusiv PDF-uri. Aceste documente pot fi şterse doar manual şi asta fac colegii noştri de la IT. Zilnic verificăm şi ştergem”, a explicat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.