Finaliştii Prosport la Bucharest Challenge 2008

Publicat: 06 08. 2008, 17:58

Cei trei concurenţi, Adela Bozdoc, Carmen Poenaru şi Valentin Lungu, au avut de parcurs trei probe, unde îndemânarea şi rezistenţa au punctat cel mai mult în faţa juriului profesionist. Acesta a fost format din Ioan Olaru – Director Sport ACR, Călin Herăscu – Director Adjunct Karting ACR şi Cabral – vedeta postului Acasa TV.

Cele trei probe au constat în: slalom cu maşina de curse Dacia Logan, unde s-a punctat timpul, însă s-a depunctat numărul de jaloane dărâmate; a urmat apoi rapiditatea, din cele cinci ture parcurse s-a punctat timpul cel mai bun al fiecăruia dintre concurenţi; iar ultima probă a fost cursa finală, unde cei trei participanţi s-au întrecut cot la cot cu câte un kart de 6,5 CP.

Lupta a fost strânsă, în final primii doi finalişti terminând la egalitate, cu un total de 26 de puncte. Fericiţii finalişti, ce vor merge la Cupa Dacia Logan, din cadrul evenimentului Bucharest City Challenge 2008, sunt Carmen Poenaru şi Valentin Lungu. Aceştia vor pleca în perioada imediat următoare, respectiv 11-13 august, împreună cu Roxana Ciuhulescu, la Oschersleben, în Germania, pentru a obţine licenţa de pilot.