Forza Audi! După noul Q5, RS-ul – GALERIE FOTO

Publicat: 05 10. 2016, 15:28

Cu noul Q5 care tocmai şi-a făcut apariţia la Salonul Auto de la Paris, nu este deloc o surpriză că unii pasionaţi se gândesc deja la posibile derivaţi ale acestui model.

Se poate spune că una dintre vedetele principale de la Salonul Auto de la Paris 2016 este crossoverul de la Audi: Q5. Cel mai probabil acesta va beneficia de o versiune RS după primii ani ai ciclului său de viaţă. Însă un fan Audi de la X-Tomi design din Ungaria, cu abilităţi excelente în Photoshop, n-a mai avut răbdare şi a desenat viitorul Q5 RS

Este, evident, prea devreme pentru Audi să vorbească despre un potenţial model RS, dar compania a admis deja că o astfel de versiune ar avea sens, împreună cu un Q7 RS. Zvonurile spun cei din Ingolstadt au planuri de extindere a portofoliului RS prin adăugarea unei versiuni Q5 de înaltă performanţă, alimentata de popularitatea fratelui său mai mic – Q3 RS, scrie Motor1.com.

Până atunci însă nu ne rămâne să ne mulţumim doar cu aceste imagini randate.

GALERIE FOTO