Gestul simplu care te poate feri de un accident pe autostradă. Trebuie să apeși acest buton

Publicat: 12 06. 2021, 12:55
Actualizat: 12 06. 2021, 14:43

Un gest simplu te poate feri de un accident pe autostradă și nu numai. Ai șanse mai mari să-l avertizezi pe șoferul care se îndreaptă spre tine dacă apeși acest buton.

GALERIE FOTO

Acest gest este tot mai des întâlnit în rândul șoferilor și presupune apăsarea unui singur buton, care se regăsește la bordul oricărei mașini. Uneori acesta este amplasat în consola centrală, alteori poate fi identificat pe tunelul median. Este vorba despre un buton care arată un triunghi de culoare roșie. Prin apăsarea sa, intră în funcțiune luminile de avarie.

Gestul, deși abia recent devenit popular printre șoferi, nu este opțional. Potrivit legii, toți cei aflați la volan trebuie să recurgă la el atunci când se opresc într-o coloană de mașini. Prin acționarea luminilor de avarie, un conducător auto îl avertizează pe cel din spatele său că este nevoit să oprească, pentru că în fața sa s-a format un blocaj.

Potrivit OUG nr. 95/2002, conducătorii de autovehicule trebuie să pună în funcțiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi și în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulației pe sensul de mers.

Poliția Română le amintește șoferilor despre această lege printr-o postare pe pagina sa de Facebook. “Utilizați avariile în situația închiderii unei coloane aflate în staționare sau mișcare cu viteză redusă, pentru atenționarea celor care se apropie!”, le recomandă oamenii legii șoferilor.

Ce alte gesturi de mai pot feri de un accident pe autostradă

Autostrada către mare devine extrem de aglomerată la final de săptămână, în mod special în perioada în care prognoza meteo este una optimistă. Poliția îi sfătuiește pe șoferi să respecte limitele de viteză. Acest lucru presupune circulația cu o viteză maximă de 130 km/h. În zonele în care se efectuează lucrări pentru reparația carosabilului, se instaurează noi limite de viteză.

“Nu opriți sau nu circulați pe banda de urgență”, le spun polițiștii șoferilor. De asemenea, pentru a evita un accident pe autostradă, șoferii trebuie să păstreze o distanță de siguranță față de autovehiculele care circulă în fața lor.