Honda Accord 2008

Publicat: 07 06. 2007, 02:00

Potrivit declaraţiilor oficialilor japonezi, noul motor va fi la fel de curat precum unul pe benzină şi va avea un consum mediu mai mic de 4,7 litri la 100 km. Motorul de la care s-a pornit pentru dezvoltarea noului propulsor este evident actualul 2.2 i-CTDi, care într-o versiune modificată prezentată la o conferinţă în America a fost capabil de un consum de doar 4,5 litri la 100 km.

Numărul în sine este impresionant mai ales când ne gândim că vorbim despre o maşină din clasa medie, cu o masă mare dar şi cu un motor cu o cilindree semnificativă. Noul diesel va înlocui actualul Accord V6 Hybrid, care nu s-a bucurat însă de un mare succes. Conform celor de la Autocar, lansarea pe continentul american va avea loc în septembrie, urmând ca mai târziu noua maşină să apară şi sub sigla Acura TSX.