Honda HR-V, fratele mai mic al lui CR-V, e o propunere interesantă

Publicat: 04 03. 2015, 15:53

Noua Honda HR-V a debutat în formă de serie pentru piaţa din Europa la Salonul Auto Geneva 2015, iar eu l-am văzut îndeaproape şi îţi spun cum arată şi cum se simte.

Înainte de toate, trebuie să spun că segmentul în care a intrat noul HR-V – cel al crossoverelor subcompacte – e deja destul de aglomerat. Există Nissan Juke, Opel Mokka, Peugeot 2008, Renault Captur şi Citroen C4 Cactus, iar lista poate continua. În aceste condiţii, designul exterior trebuie să fie aparte, ca să nu fie confundat în mulţime. Şi eu cred că Honda a reuşit să facă asta, deşi s-ar putea să nu fie pe gustul tuturor.