Hyundai reduce programul de lucru în Cehia

Publicat: 07 01. 2009, 11:11

Hyundai Motor va reduce producţia la uzina din Cehia prin limitarea săptămânii de lucru la patru zile în următoarele trei luni, ca urmare a scăderii vânzărilor la nivel mondial, a anunţat, marţi, cotidianul local E15, conform MEDIAFAX. Scurtarea săptămânii de lucru a fost negociată cu reprezentanţii angajaţilor, potrivt unui lider sindical de la uzina Hyundai.

Cel mai important exportator ceh, compania auto Skoda, membră a grupului german Volkswagen, a aplicat deja o măsură similară, însă al treilea mare constructor auto din ţară, o fabrică deţinută de Peugeot în parteneriat cu Toyota, a anunţat, în octombrie, că vizează majorarea producţiei. Industria auto din Cehia este astfel în pericol, analiştii prevăzând concedierea a 10% din totalul lucrătorilor din fabricile auto.