Cât costă cea mai ieftină Dacia Duster cu transmisie automată pe Mobile.de

Publicat: 26 10. 2021, 10:11
Actualizat: 26 10. 2021, 10:12

Dacia Duster este o mașină dedicată celor care pun pe primul plan prețul. Este o mașină numai bună de „frecat”, care își face treaba de cărăuș cu brio.

Raportat la acesta, performanțele în teren accidentat sunt mai mult decât onorabile, spațiul interior foarte bun, iar comportamentul per ansamblu nu dezamăgește. Cu toate acestea, dacă e să ne referim la confort o Dacia Duster cu transmisie automată va costa mai mult față de una cu transmisie manuală care te obligă să ”amesteci în mămăligă” de fiecare dată când pleci de pe loc.

Dacia Duster automată e un simbol al pragmatismului

Cutia automată nu numai că îţi permite să ţii ambele mâini pe volan pentru un control mai bun, dar face ca experienţa şoferului în spatele volanului să fie mai confortabilă, mai plăcută şi mai rafinată. O cutie automată este uşor de folosit chiar şi pentru începători. Pentru utilizarea ei nu este nevoie decât să treci schimbătorul de viteze în poziţia D şi ai plecat la drum.

Am vrut să vedem cât costă cea mai ieftină Dacia Duster cu transmisie automată pe celebrul site de comerț cu mașini second hand. Așa am aflat că prețul unu astfel de exemplar ajunge la 9.900 de euro. Este vorba de un Duster fabricat în anul 2017 care a ajuns la un rulaj de 174.000 km. Sub capotă are un motor diesel 1.5 dCi și tracțiune 4×2.

Intră în GALERIA FOTO