Invenţia care-ţi face indestrictibil parbrizul

Publicat: 09 01. 2017, 09:50

Corning Gorilla Glass este un geam extrem de rezistent, folosit pentru toate telefoanele mobile din prezent. Curând, acest tip de geam folosit pentru smartphone va fi utilizat în locul parprizelor de la maşini, a anunţat un oficial al companiei.

În cadrul târgului de tehnologie şi IT Consumer Electronic Show (CES), compania a prezentat primul parbriz auto creat din acelaşi geam rezistent, scrie Gandul.info, citând mashable.com

Pentru a demonstra cât de versatil este geamul rezistent, Corning nu s-a rezumat doar la parbriz. A folosit Gorilla Glass şi pentru acoperişul panoramic, şi pentru geamurile laterale, şi pentru lunetă, şi pentru planşa de bord şi chiar pentru un centru de comandă fixat pe consola centrală.

Comparat cu parbrizul standard, cel realizat din Gorilla Glass este de două ori mai rezistent la loviturile unor pietre ascuţite. Asta înseamnă că putem scăpa de acele fisuri costisitoare ale parbrizelor.

În ceea ce priveşte flexibilitatea, Corning susţine că geamurile se pot îndoi chiar şi la rece. Ba mai mult, ele pot oferi şi o funcţie de opacizare prin simpla apăsare a unui buton.

Introducerea acestui tip de geam pe viitoarele maşini este cât se poate de realistă, întrucât Corning a semnat deja un parteneriat cu Saint Gobain, principalul furnizor de suprafeţe vitrate pentru giganţii auto.