Iohannis a promulgat legea. Ce se întâmplă cu şoferii care circulă fără rovinietă

Publicat: 09 03. 2018, 11:33

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea prin care şoferii care circulă fără rovinietă nu vor putea fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia, iar amenda se prescrie dacă şoferul nu e informat timp de 4 luni.

Citeşte şi Noul motor pe benzină care-i va face pe iubitorii de diesel să nu mai doarmă noaptea, vine în 2019

Legea prin care şoferii care circulă fără rovinietă scapă de amendă, promulgată
Legea pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România a fost adoptat de Camera Deputaţilor în 6 februarie.

„Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat azi (6 februarie – n.r) cu unanimitate de voturi un proiect de lege care modifică Ordonanţa 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţelele de drumuri naţionale din România. Modificarea legislativă se impunea având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând în mod diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetate în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode.

În forma adoptată se arată că şoferii nu mai pot fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia. Totodată, apar modificări şi în ceea ce priveşte prescrierea sancţiunii.

„Aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar intervalul de la data săvârşirii contravenţiei până la data comunicării procesului verbal nu se mai poate aplica altă sancţiune”.

De asemenea, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Legea intră în vigoare la şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

Citeşte şi Şeful celui mai mare producător mondial dă bomba cu motorină