Îţi refuză taximetriştii cursa pe viscol? Numere de telefon pentru reclamaţii

Publicat: 26 07. 2017, 16:13

Am fost cu un taximetrist şi am intrat în vorbă civilizată cu el. N-a durat mult până am zis “lasă că şi voi … “. Şi noi, ce?! L-am supărat şi mi-a explicat. Că el e cinstit şi că şi-a văzut mereu de treabă (avea maşina curată-lună, nu fuma, nu avea radio pornit, avea numai una bucată cruciuliţă cu Boca, deci avea dreptate). Că sunt cei de IF (Ilfov) care au stricat piaţa. Şi i-am zis că oricum degeaba suni la dispecerat să-i reclami. Şi mi-a dat dreptate. Mi-a zis că dacă nu ai o probă, e cuvântul tău împotriva cuvântului lor. Şi că dispecerii primesc explicaţii de genul “vezi de treabă, era un client sărit de pe fix, fiţos omul” din partea taximetriştilor.

Citeşte şi Toyota ”kamikaze” depăşeşte coloana şi face poc. Poliţia declară culpă comună. Cine e de vină – VIDEO

Ok, ce e de făcut? Şi omul mi-a zis: suni la dna. Firea şi faci reclamaţie. De acolo sună la companie şi îl cheamă la raport cu licenţa-n mână. Şi sunt speriaţi toţi că – pe bune – au job-urile ameninţate. E singura instituţie de care li se face frică. Sesizarea ta e înregistrată, cu număr de ordine, trebuie soluţionată, nu merge cu „am uitat”. Şi mi-a mai zis omul că anul trecut s-au făcut doar 6 reclamaţii la Primărie pentru că lumea nu ştie unde să reclame.

Noi l-am crezut şi am sunat la Primărie ca să întrebăm de un număr unde reclamăm comportamentul incorect al taximetriştilor. Şi am dat de o doamnă foarte drăguţă care ne-a dat 3!!! soluţii. Iată-le:

  • 0215391487
  • 0215391533
  • 0731199368
  • 0219752
  • mail office@plmb.ro

Data viitoare când vă mai refuză cursa sau vă cer o sumă fixă ori se comportă urât în alt fel, ştiţi ce aveţi de făcut. Am auzit că dacă le arăţi că ai numărul în telefon fug de el ca de Satana.

Citeşte şi Numai în România găseşti asemenea şmecheri inconştienţi (video)