Limuzinele germane în pericol? Lexus LS facelift dă atacul la Mercedes-Benz Clasa S și BMW Seria 7

Publicat: 21 09. 2020, 19:23
Actualizat: 21 09. 2020, 21:30

Japonezii îi atacă pe nemți cu propriile arme. Au pus în noul lor Lexus LS facelift tehnologie de ultimă oră, într-un pachet ultra-elegant. Limuzina tocmai a ajuns deja în Europa.

GALERIE FOTO

Lexus LS facelift intră pe teritoriul limuzinelor germane BMW Seria 7 și Mercedes-Benz Clasa S. Modelul a ajuns în Europa în versiune LS 500h cu propulsie hibridă. Versiunea LS 500 cu motor V6 twin-turbo de 3,5 litri nu ar fi conformă cu normele stricte de poluare impuse în Europa. Aceasta va ajunge însă, în Rusia și Ucraina.

Versiunea hibridă vine cu motorul V6, însoțit de două motoare electrice, pentru un total de 354 de cai putere. Aceasta accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,4 secunde și poate rula în modul pur electric până la o viteză de 140 km/h.

Cu un ampatament cu 35 de milimetri mai lung decât al versiunii precedente, sedanul de lux garantează mai mult spațiu.

Indiferent de propulsie, limuzina este echipată cu o transmisie automată cu zece rapoarte, de care nu dispun nici BMW, nici Mercedes. Producătorii germani s-au limitat la a oferi opt, respectiv nouă trepte la cutiile lor.

Noul Lexus LS facelift îi atacă pe nemții Mercedes-Benz Clasa S și BMW Seria 7 cu tehnologie de ultimă oră

Clienții europeni vor primit LS facelift cu suspensie adaptivă Adaptive Variable Suspension, cu bare anti-ruliu și scaune mai confortabile decât cele pe care japonezii le-au produs pentru piața americană, acolo unde modelul reprezintă deja un succes în segmental său.

Șoferul va putea controla sistemul multimedia și diverse funcții ale mașinii prin intermediul unui ecran tactil de 12,3 inci, orientat către postul de conducere.

Limuzina cu tehnologie de ultimă oră vine în Europa cu funcția Advanced Park, care memorează locurile de parcare utilizate cel mai des de către șofer. Lexus LS facelift va avea și oglindă retrovizoare digital, fază lungă adaptivă BladeScan Adaptive High Beam System și Panoramic View Monitor cu funcție de detectare a pietonilor.