Limuzina rusească Aurus Senat este deja sold out pentru 2019 şi 2020 – GALERIE FOTO

Publicat: 19 11. 2018, 17:35

Aurus Motors din Rusia susţine că întreaga producţie a sedanelor de lux Senat pentru anul 2019 şi 2020 a fost deja rezervată.

Vadim Svetsov, director general şi co-proprietar al companiei Sollers, a declarat că potenţialii clienţi vor putea să cumpere un vehicul Aurus numai în 2021.

„Pot spune cu mândrie că nici în 2019, nici în 2020 nu există posibilitatea de a cumpăra un Aurus deoarece avem comenzi rezervate timp de doi ani în avans”, a declarat directorul executiv pentru publicaşia rusă Sputnik. Ca partener industrial al proiectului „Kortež”, Sollers se ocupă de producţia modelelor Aurus Senat şi Senat Limousine.

După cum vă puteţi imagina, producţia este modestă. Pentru anul 2019, Sollers ar trebui să construiască aproximativ 120 de vehicule, cu o creştere a capacităţii pentru 2020.

Aproximativ jumătate din lotul iniţial de maşini va merge către cumpărătorul principal, Serviciul Federal de Protecţie, însărcinat cu protecţia funcţionarilor de rang înalt.

Vehiculele Aurus vor alcătui, de asemenea, flota Guvernului rus, a Parlamentului şi a oficialilor prezidenţiali.

Aurus este aşteptat să înceapă să primească comenzi de la clienţi privaţi la începutul anului 2019. Se spune că preţurile încep de la 10 milioane de ruble (aproximativ 152.000 de dolari) pentru Aurus Senat.