Mașină în rate subvenționate de stat. Programul Rabla ar putea fi înlocuit de un leasing social

Publicat: 26 11. 2025, 09:00
Actualizat: 26 11. 2025, 09:20

Programul Rabla ar putea fi înlocuit cu un sistem de leasing social pentru românii cu venituri reduse. Acest model funcționează deja în Franța, unde se poate cumpăra o mașină în rate lunare subvenționate de stat.

Românii cu venituri reduse ar putea achiziționa o mașină nouă în rate subvenționate de Guvern sau prin fonduri europene.

Publicația profit.ro scrie că în cadrul ministerelor Mediului și a Investițiilor și Fondurilor Europene se discută deja de un proiect în acest sens.

Sistemul care e luat ca model e cel din Franța, unde anumite categorii de persoane pot achiziționa o mașină nouă în rate lunare de 100 de euro.

Mașină în rate subvenționate de stat

În Franța, mașinile electrice pot fi „închiriate” de persoanele cu venituri reduse la costuri subvenționate. Modelul care s-ar afla acum în analiză în România este asemănător.

Practic, mașina rămâne în proprietatea statului iar beneficiarul plătește o rată lunară modică, timp de 3-5 ani. Iar la finalul contractului, are posibilitatea de a o cumpăra, la valoarea reziduală stabilită.

Valoarea reziduală reprezintă suma de bani care ar trebui plătită la finalul contractului pentru a intra în posesia mașinii.

Programul ar putea fi activ chiar din 2026, dacă vor fi definitivate toate aceste aspectele ce țin de finanțare și acordarea acestor subvenții.

Rată auto preferențială pentru românii cu venituri reduse

Potrivit informațiilor prezentate de sursa citată, pentru un singur vehicul, statul ar putea acorda o subvenție totală de peste 10.000 de euro.

Ce presupune programul:

  • un leasing cu rată subvenționată;
  • opțiune de cumpărare la finalul contractului.

Rata lunară preferențială se estimează că va fi în jurul a 100 de euro, diferența urmând să fie suportată din fonduri guvernamentale, europene, dar și cu deduceri din partea companiilor de leasing și a constructorilor auto.

Beneficiarii ar putea fi aleși în funcție de veniturile familiei, care să nu depășească 1.000 euro pe lună. Dar pentru că în cazul acestor familii chiar și o astfel de rată ar putea fi dificil de susținut, autoritățile analizează și posibilitatea finanțării unor automobile electrice second-hand. Dar este puțin probabil ca această variantă să se regăsească în varianta finală.

Cum funcționează leasingul social în Franța

În Franța, programul funcționează cu o rată maximă de 200 de euro pe lună, iar multe modele eligibile ajung chiar la 100 de euro.

Contractele se semnează pe minimum trei ani și acoperă cel puțin 12.000 km parcurși anual.

La final, clientul poate returna mașina fără costuri sau o poate achiziționa la valoarea reziduală.

În România, însă, leasingul operațional pentru persoane fizice nu este o variantă foarte populară. Pentru că presupune costuri suplimentare cu asigurarea tip CASCO și efectuarea reviziilor și reparațiilor doar în service-uri autorizate.

Pe lângă calculul dobânzilor și al valorilor reziduale, autoritățile vor trebui să stabilească și limite de preț pentru mașinile eligibile.

În Franța, de exemplu, prețul maxim al unui automobil eligibil este de 47.000 de euro cu TVA. Ar putea exista și o condiție legată de emisiile de CO2 generate în procesul de producție al mașinii. În Franța, mașinile fabricate în China, dar și Dacia Spring, sunt excluse din programul de finanțare ca urmare a neîndeplinirii criteriilor privind emisiile de dioxid de carbon în procesul de fabricație.