Mazda va lansa o nouă versiune a lui MX-30. Modelul plug-in hibrid vine în primăvară

Publicat: 09 01. 2023, 12:16
Actualizat: 28 08. 2023, 14:41

Mazda va dezvălui o nouă versiune a lui MX-30 la Salonul Auto de la Bruxelles care va începe la jumătatea acestei luni.

MX-30 R-EV este un hibrid plug-in care dispune de un motor rotativ care acționează ca un generator, funcționând efectiv ca un range extender. În timp ce o Mazda MX-30 obișnuită are o autonomie electrică de 200 de kilometri, versiunea R-EV este de așteptat să îi atragă pe cei care doresc propulsia electrică, dar au nevoie de o autonomie mai mare.

MX-30 R-EV va fi disponibil în primăvară, informațiile tehnice detaliate și prețurile urmând să fie anunțate în viitorul apropiat.

Mazda a folosit și în trecut un motor rotativ ce avea funcția de extindere a autonomiei și l-a prezentat pe conceptul RX-Vision în 2015. Motoarele rotative au avut în mod tradițional un consum mare de combustibil și ulei, dar Mazda a spus că aceste probleme sunt minimizat atunci când motorul funcționează ca range extender.