Mercedes-Benz Vito: dotări, preţuri, versiuni

Mercedes-Benz descrie modelul Vito drept partenerul perfect în călătorii de orice fel. Compania germană spune că Vito este uşor de recunoscut datorită aspectului său deja consacrat, îmbinând eleganţa autoturismelor Mercedes-Benz cu robusteţea unui autovehicul comercial.

Utilitara germanilor este disponibilă în patru variante de caroserie – Furgon (pentru transport marfă), Mixto (cu două rânduri de scaune şi compartiment pentru marfă) şi Combi (pentru persoane). Fiecare dintre aceste variante poate fi cumpărată în una dintre cele trei lungimi – compact, lung sau extralung – în funcţie de spaţiul interior necesar.

În cazul variantei Furgon există o ofertă financiară care presupune un preţ de pornire de 17.998 de euro + TVA, cu 3,95% dobândă pentru un an sau 6,95% dobândă pentru o perioadă cuprinsă între doi şi cinci ani, prin Mercedes-Benz Financial Leasing.

Preţurile de listă pentru modelul Mixto încep de la 19.833 de euro + TVA pentru versiunea Vito 110 CDI cu motor diesel de 2.143 cmc care dezvoltă 95 CP. Varianta pentru persoane Combi are preţuri de listă care încep de la 22.013 euro + TVA.

Printre dotările standard prezente pe toate variantele Vito se numără volanul reglabil pe înălţime şi adâncime, geamurile faţă cu acţionare electrică, airbagurile frontale pentru cei din faţă, oglinzile laterale încălzite, închiderea centralizată cu telecomandă şi cutia automată cu cinci viteze (doar pentru motoarele pe benzină, motorul diesel V6 şi variantele 4×4; celelalte modele vin cu o cutie manuală cu şase trepte).

Lista de dotări opţionale include scaune încălzite pentru şofer şi pasagerul din dreapta, sistem de climatizare automată, sistem de monitorizare a presiunii în pneuri, tracţiune integrală, cârlig pentru remorcare şi sistem de navigaţie.