Mercedes s-a uitat şi ea în priză, dar n-a găsit microfoane. S-a uitat pe sine

Publicat: 04 12. 2017, 09:20
Nici nu au apărut bine primele 3D-uri cu noul A Klasse, făcut de românul Andrei Avarvarii pentru Autobild, că apoi au venit şi primele poze oficiale cu interiorul. Andrei a folosit pentru randările 3D poze cu maşina camuflată, din timpul testelor, actuala linie de design în care curge toată gama Mercedes şi evoluţia firească a unui model la următoarea generaţie şi nu cu un simplu facelift. 
Pozele oficiale cu interiorul au arătat şi ele că noul Mercedes Clasa A este fratele mai marilor S Klasse şi E Klasse. Are două display-uri enorme, unul în spatele volanului şi al doilea în locul celui central, aeratoare în stilul motoarelor de avion şi alte elemente. 
 
Acum a evnit vremea unei alte descoperiri. Tot în primul set de poze. Fanii înrăiţi Mercedes au studiat pozele cu răbdare şi au observat un mic detaliu în instrumentarul digital de bord. În subsolul turometrului, ai au pus ochii pe o baterie „din care ies” 36 de kilometri. Asta înseamnă că vorbim despre cel puţin un model hibrid A Klasse la lansarea de anul viitor. Asta dacă nu vom avea o surpriză un pic mai rapidă, deşi nu mai sunt ocazii publice, cum ar fi saloanele auto. Cel mai apropiat e cel de la Detroit, de la mijlocul lunii ianuarie (13-28).
Dar staţi că nu am terminat. Sub iconiţa cu baterie apar patru liniuţe care par să fie autonomia bateriei. Şi vedem că a dispărut numai una. Dacă facem o socoteală la mintea prostului, autonomia totală a bateriei electrice e undeva la 50 de km în planurile de producţie Mercedes pentru Clasa A. Asta înseamnă că în mod full electric, am avea rezerve de curent pentru maximum 50 de km. Asta într-un scenariu standardizat de consum. 
 
Ceea ce se ştia până să decsopere lumea elemente în această poză era că maşna o să aibă un sistem electric autonom suplimentar (48V) pentru alţi consumatori (aşa-numitul mild hybrid). Şi acesta, la rându-i, reduce consumul de carburant. 
 
Acum rămâne să vedem dacă Mercedes vorbeşte serios cu A Klasse hybrid sau dacăp a fost numai o joacă şi un test de atenţie pentru cei care aşteaptă maşina. Nu credem că te poţi juca totuşi cu o promisiune pe care clienţii o aşteaptă şi de care s-au bucurat deja când au văzut pozele. Cel mai devreme la Detroit şi cel mai târziu în martie, la Geneva, vom afla şi cu ce motoare va fi asociat unul suplimentar, electric. Şi mai trebuie să vedem dacă va fi un plug-in hybrid (d’ăla acre se bagă-n priză ca microfoanele).
 
Autor Alexandru Banu