Mesajul Poliţiei Rutiere care i-a înfuriat pe vitezomani

Publicat: 28 08. 2017, 12:32

Nu stim cine se ocupa de conturile de social media ale Poliţiei Romane, dar nu putem să nu remarcăm noua abordare prin care îşi comunică informaţiile.

În ultima postare, Poliţia Română transmite un mesaj şoferilor care ar putea fi tentaţi să apese mai mult decât ar trebui pe pedala de acceleraţie.

Astfel, poliţiştii încearcă să prevină accidentele .

Iată mesajul:

„Dragă şoferule,
Noi, cei care monitorizăm, zilnic, traficul auto cu aparatele radar aflate în dotarea Poliţiei Române, îţi cerem să nu te superi – facem acest lucru pentru că ţinem la tine şi la #familia ta.
Nu este plăcut să mergi la rudele victimelor accidentelor rutiere şi să le dai veşti proaste.
Dorim ca fiecare participant la trafic să ajungă în #siguranţă, acolo unde îşi doreşte.
Îţi mărturisim că dorinţa fiecărui #poliţist aflat în stradă e să împartă #zâmbete şi nu #amenzi.
Pentru că avem încredere în tine că te poţi purta pe şoselele din România la fel cum te porţi în ţările pe care le vizitezi, te asigurăm că suntem în #trafic pentru a te proteja!”

Mesajul a atras multe critici pe de o parte, dar şi simptie pe de alta. 

Iată mesajul unui şofer nemulţumit: 

„Asta e cel mai tare banc pe ziua de azi. Când staţi cu maşini civile cu radare şi prin boscheţi tot pentru siguranţa noastră? Sau când pui maşina de-a latul în mers ca să opreşti tot pentru siguranţă? Sau când sari din maşina parcă ar fi un infractor tot pentru siguranţă? Pune-ţi radare fixe care să fie semnalizate şi hasurată zona de intrare în zona radarului şi ieşirea din raza lui de acţiune…”