Nemţii au intrat în priză cu noua lor maşina din viitor – GALERIE FOTO

Publicat: 04 10. 2016, 11:50

Recent, au apărut pe internet câteva imagini randate cu ceea e ar putea fi viitorul BMW i5. Fotografiile au fost înregistrate oficial de BMW în Japonia. Acestea ne arată un model cu cinci usi, cu trasaturi stilistice similare cu cele ale lui BMW i3 şi i8, ceea ce ar putea indica faptul că în discuţie ar fi şi un al treilea model din gamă. 

În partea din faţă, vehiculul ilustrat include grila în formă de rinichi specifică BMW şi faruri unghiulare, orizontale, ce seamănă izbitor de mult cu cele ale lui i8. Din lateral, layout-ul cu patru uşi şi designul general ne duce cu gândul la Tesla Model X.

Partea din spate este, de asemenea, poate fi identificată cu a unui BMW din cauza panourilor şi stopurilor similare cu ale lui i3. Atunci când este privit direc din spatele, vehiculul arată ca un i3 umflat şi puţin mai mare.

La începutul anului, BMW a confirmat că este posibilă apariţia unui al treilea model i, şi având în vedere popularitatea pe care crossover-ele şi SUV-urile o au în ultima vreme, este posibil ca BMW să fi decis să scoată un astfel de vehicul. 

În mod alternativ, există şanse ca vehiculul dezvăluit în aceste imagini să fie un concept, dar până ca informaţiile să se confirme nu ne rămâne decât să speculăm.

GALERIE FOTO

Sursă: Carscoops.com