Novitec F430 TuNero

Publicat: 17 09. 2007, 16:50

Novitec F430 TuNero şi WALZ TuNero Bike aparţin unui proiect comun al celor două firme, Novitec Rosso şi WALZ HARDCORE CYCLES, ideea de bază fiind ce au în comun o motocicletă custom şi un Ferrari F430 modificat. Fiind o idee mai bizară, după gusturile unora, totul a început la un bar, ca o discuţie între persoanele responsabile de acest proiect, Marcus Walz şi Wolfgang Hagedorn.

TuNero este numele motocicletei, dar şi al maşinii, acesta fiind un prin punct comun. Un fapt interesant este că numele TuNero a pecetluit culoarea celor două. Negrul mat este una din culorile preferate pentru Walz Hardcore Cycles, în schimb, pentru cei de la Novitec Rosso, este prima maşină cu o altă culoare decât roşu.

Ambi constructori, având o exprienţă amplă în tuning, şi-au centralizat atenţia asupra propulsoarelor. Astfel, cei de la Novitec au ridicat puterea motorului V8 cu ajutorul a două turbocompresoare la 707 CP. În schimb, motocicleta este propulsată prin intermediul unui motor RevTech de 1,8 litri, care dezvoltă 120 CP, transmişi la sol cu ajutorul unei roţi Metzler de 18 ". În ceea ce priveşte Ferrari-ul F 430 TuNero, roţile de 19" pe faţă şi 20" pe spate sunt încălţate cu pneuri de înaltă performanţă, Pirelli P-Zero.

Pentru a crea un aspect deosebit al spatelui, cei de la Novitec au încorporat în spoiler cele două terminaţii ale sistemului de evacuare Novitec Race. În ceea ce priveşte interiorul maşinii, acesta a fost aproape în totalitate redesenat pentru a face loc unui roll cage din aluminiu. Materialul care acoperă interiorul lui F430, denumit "Superfino", acoperă şi şaua motocicletei.