O femeie din Bucureşti a fost amendată cu 10.000 de lei după ce a intrat cu maşina pe o plajă din Constanţa

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa, femeia, în vârstă de 44 de ani, din Bucureşti, a intrat duminică pe plaja 3 Papuci din oraşul Constanţa cu un autoturism de teren, dar a fost observată de poliţiştii locali. Femeia a fost sancţionată contravenţional.

„Persoana în cauză a fost amendată contravenţional cu suma de 10.000 de lei, sancţiunea fiind acordată pentru încălcarea OUG Nr. 19/2006, care prevede interzicerea circulaţiei sau staţionării autovehiculelor pe plajă, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de întreţinere a plajelor”, au declarat reprezentanţii Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa.