O realitate tristă: fuga de la locul accidentului – soluţia la care apelează tot mai mulţi şoferi ca să scape de răspundere

Publicat: 15 10. 2018, 11:29

Anual, mii de şoferi care lovesc alte maşini, sau chiar pietoni, fug de la locul accidentului. Acesta a devenit un fenomen, mai ales în Bucureşti, unde aglomeraţia îi obligă pe oameni să conducă pe străduţe ticsite de maşini parcate pe ambele părţi. 

Cei de la Digi24 au stabilit că doar în primele nouă luni ale anului, în Bucureşti au fost declarate peste 16.000 de cazuri în care şoferii au fugit de la locul accidentului, după ce au lovit alte maşini. Numărul celor prinşi este de aproximativ 10.000. În aceeaşi perioadă s-au înregistrat 431 de accidente cu victime şi au fost identificaţi 174 de vinovaţi.

Poliţiştii îl pot găsi pe cel care loveşte o maşină în parcare sau pe stradă doar dacă în zonă se află camere de supraveghere sau martori. Altfel, şoferul vinovat scapă de pedeapsă. 

Cei care fug de la locul accidentului şi lasă în urma lor persoane rănite riscă până la şapte ani de închisoare.