Opel Insignia Grand Sport și Insignia Sports Tourer primesc un nou motor pe benzină

Publicat: 13 10. 2020, 15:33
Actualizat: 13 10. 2020, 15:34

Noul sedan Opel Insignia Grand Sport și versiunea station wagon Insignia Sports Tourer primesc un nou motor pe benzină. Acesta dezvoltă o putere de 170 cp (125 kW) și un cuplu de 350 Nm, iar Opel oferă motorul în patru cilindri în combinație cu o transmisie automată cu nouă trepte de viteză.

În această configurație, vârful de lance al mărcii Opel accelerează de la zero la 100 km/h în doar 8,7 secunde. Viteza maximă este de 228 km/h. Noul Opel Insignia 2.0 Turbo este disponibil deja pentru versiunea Elegance.

Tot nouă este și combinația între motorul 2.0 diesel, transmisia automată cu opt trepte de viteză și tracțiunea integrală. Versiunea 2.0 Diesel oferă o putere de 174 cp (128 kW) și un cuplu de 380 Nm. Sistemul de tracțiune integrală cu vectorizarea cuplului, transferă în mod optim puterea către suprafața drumului în orice fel de condiții. Viteza maximă este de 223 km/h iar modelul Insignia are nevoie de numai 8,9 secunde pentru a accelera de la zero la 100 km/h.

Noul Opel Insignia a intrat în producție în luna septembrie

Opel oferă noul Insignia în versiunea sportivă GSi (230 hp/169 kW), versiunile Grand Sport și Sports Tourer echipate cu motoarele nou dezvoltate pe benzină și diesel.

Caracteristicile aerodinamice ale noului Insignia sunt îmbunătățite și mai mult de un obturator activ. Comparativ cu predecesorul său, consumul de carburant NEDC este mai mic cu 18 procente, iar emisiile de CO2 sunt foarte scăzute, în jur de 99 g/km. Astfel, noul Insignia este unul dintre cele mai eficiente modele din segmentul său în ceea ce privește consumul de carburant.

Intră în Galeria Foto