Porsche Cayenne de 100.000 de euro, căutat în Italia, descoperit în România – FOTO

Publicat: 14 10. 2019, 12:37

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Porsche Cayenne, în valoare de peste 100.000 de euro, care figurează ca fiind căutat de autorităţile din Italia.

Pe 12 octombrie, în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un bărbat cu dublă cetăţenie, româno-moldovenească, B.V., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza  judeţul Argeş.

Acesta conducea un autoturism marca Porsche Cayenne, înmatriculat în Italia, an de fabricaţie 2018.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că autoturismul mai sus menţionat este căutat de autorităţile din Italia.

Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 475.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.