Premiul ”Parcarea lunii” îl ia o şoferiţă de 29 de ani din Bucureşti – VIDEO

Publicat: 24 04. 2018, 15:33

This browser does not support the video element.

Poliţia Locală a făcut-o faimoasă pe o şoferiţă de 29 de ani care şi-a ales un loc de parcare neobişnuit – pe banda unde ar fi trebuit să circule maşinile.  

Iată mesajul Poliţiei Locale:

„Şi-a parcat autoturismul în mijlocul intersecţiei şi a „uitat” de el peste noapte. Aşa a reuşit să încurce circulaţia.

Duminică seara, V.I.G. – o doamnă în vârstă de 29 de ani – şi-a ales ca loc de parcare intersecţia Bulevardului Mărăşeşti cu strada 11 Iunie. Fix în faţa Parcului Carol. Având domiciliul în apropiere, conducătorul autoturismului a oprit motorul pe mijlocul carosabilului, a stins luminile, a încuiat maşina şi a plecat acasă! Autoturismul a fost descoperit de un echipaj al Serviciului Circulaţie din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. Pentru a nu se produce vreun accident, „obstacolul” uitat pe carosabil a fost semnalizat chiar cu o maşină de serviciu, cu rampa aprinsă. Apoi, agenţii locali au identificat domiciliul proprietarului şi i-au pus în vedere acestuia să-şi mute maşina care devenise un adevărat pericol în trafic. După ce a găsit un loc de parcare regulamentar, V.I.G. a fost sancţionată: 580 de lei – amendă şi trei puncte penalizare.”