Producătorii maşinilor autonome care sunt implicate în accidente ar putea primi doi ani de închisoare

Publicat: 26 09. 2018, 17:03

Doi ani de închisoare, atât propun britanicii ca pedeapsă pentru producătorii maşinilor autonome care provoacă accidente soldate cu victime. Este vorba de un proiect de lege dezbătut în regat şi care prevede pedepse de până la doi ani în spatele gratiilor, scrie Digi24.ro

Pedeapsa s-ar putea aplica pentru toţi dezvoltatorii de tehnologii bazate pe inteligenţă artificială. La pedeapsa respectivă se adaugă şi amenzi usturătoare, care pot ajunge la câteva milioane de lire sterline. 

Pe de altă parte, decizia a declanşat nemulţumiri în rândul unor oameni de ştiinţă, care cred că sistemul legal nu e suficient de bine pus la punct pentru a trata o astfel de situaţie.