Rechemare în service pentru proprietarii Kia din România

Publicat: 12 06. 2013, 11:35

Kia Romauto (distribuitor oficial al mărcii Kia în România) lansează campania de rechemare în service pentru înlocuirea preventivă a contactorului electric al pedalei de frână la următoarele modelele Kia: Sportage (2007 – 2010), Sorento (2007 – 2011), Soul (2010 – 2011), Carnival (2006 – 2007). În total vor fi verificate aproximativ 1000 de autovehicule inmatriculate in România.

La autoturismele afectate pot apărea următoarele disfuncţionalităţi din cauza operării cu intermitenţe a contactorului pedalei de frână: nu se aprind sau rămân aprinse stopurile de frână. În funcţie de dotările autovehiculelor mai pot apărea următoarele simptome: martor ESC aprins, funcţionarea sistemului Cruise Control defectuoasă, nefuncţionarea butonului START, imposibilitatea de a mişca schimbătorul de viteze din P la cutiile de viteze automate. Menţionăm că la nivel european nu s-au semnalat accidente cauzate de defectarea contactorului pedalei de frână.

Soluţionare:  Costurile vor fi acoperite de Kia Motors Corporation (KMC), fără a fi implicaţi financiar clienţii. Începând cu luna iunie, aceştia vor fi informaţi prin scrisori recomandate să se prezinte la cel mai apropiat service autorizat Kia. Operaţia de înlocuire a contactorului durează maxim 45 de minute în funcţie de model.

Serviciul Asistenţă clienţi Kia Romauto este disponibil la 021 3057280 sau e-mail la contact@kia.ro.