Rechemare în service Tesla Roadster – risc de incendiu

Publicat: 07 10. 2010, 16:05

Rechemarea în service vizează un număr de 439 de
modele
Tesla Roadster, decapotabila
americană de 100.000 de dolari, care beneficiază de propulsie
strict electrică.

Problema a fost observată chiar de către ingineri, într-un
incident în care fumul care a început să iasă de sub farul
din dreapta
i-a făcut pe aceştia să descopere că un cablu
electric s-a frecat de un element din fibră de carbon al
caroseriei, izolaţia cablului deteriorându-se.

Acest lucru poate duce la izbucnirea unui incendiu nedorit,
însă, din fericire, până în acest moment nu a fost înregistrat nici
un astfel de incident. Totuşi, ca măsură de precauţie,
Tesla va rechema toate modelele Roadster 2.5 şi 2.0 în
service
– versiunile 1.5 nu sunt afectate de această
problemă.

Remedierea va consta în inspectarea respectivului
cablu
(care face parte dintr-un sistem de backup, în
eventualitatea că sistemul principal de 12V întâmpină probleme) şi
montarea unui manşon special, astfel încât
izolaţia cablului să nu fie afectată de frecarea cu elementele
caroseriei. Bineînţeles, toată operaţia va fi gratuită, urmând a
dura maximum o oră.

Urmează să vedem ce alte rechemări în service mai urmează cu
noile maşini electrice mai abordabile.