Renault Talisman Estate: imagini şi informaţii oficiale

Publicat: 28 08. 2015, 07:27

This browser does not support the video element.

Înainte de debutul care va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt 2015, Renault dezvăluie primele imagini şi informaţii legat de versiunea Estate a lui Talisman. 

Dacă te-ai obişnuit, în ultimele două luni, cu designul berlinei Talisman, atunci Estateul ar trebui să fie mai uşor de acceptat în viaţa ta – versiunea brake păstrându-şi „proporţiile dinamice, profilul neted şi talia înaltă”, după cum însuşi producătorul spune. Dacă eşti fan al acestor caroserii – cum sunt şi eu – atunci s-ar putea să spui că este unul dintre cele mai frumoase designuri Renault pe care le-ai văzut în ultimul timp. Exact cum tocmai am făcut eu acum. 

Însă Talisman Estate nu este aici ca să fure (neapărat) lumina reflectoarelor, ci ca să impresioneze cu fundu-i mare. Şi practic. Talisman Estate asigură un volum de încărcare de 572 de litri (şi un spaţiu de încărcare de 1,116 metri lungime. După rabatarea banchetei spate, spaţiul creşte la 2,010 metri, în timp ce volumul ajunge la 1.700 de litri. 

La interior nimic nu s-a schimbat (în afară de parametrii mai sus menţionaţi), Talisman Estate putând încânta şoferul şi pasagerul faţă cu scaune electrice încălzite, ventilate şi dătătoare de masaje – pe lângă alte mici bucurii, precum bordul fresh, pe care tronează un ditamai ecranul tactil cu diagonală de până la 22 centimetri.

Pe partea de motorizări, Talisman Estate primeşte aceeaşi gamă de motorizări anunţată şi pe berlină: TCe 150 şi TCe 200 – motoare pe benzină, supraalimentate – cuplate cu transmisie automată, cu dublu ambreiaj şi şapte trepte, şi dCi 110 şi dCi 130 – binecunoscutele motoare diesel – ajutate fie de o cutie manuală cu şase trepte, fie de mai-sus-menţionata cutie cu şapte rapoarte. Vârful de gamă al motorizărilor diesel va fi reprezentat de dCi 160, un diesel twin-turbo cu 160 CP (care vine la pachet cu o cutie automată, cu dublu ambreiaj şi şase trepte).