Schimbare capitală în Capitală. Dispar autobuzele clasice

Publicat: 07 10. 2016, 16:10

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că primăria pregăteşte documentaţia pentru achiziţionarea a 500 de autobuze noi, menţionând că 30% dintre ele vor fi electrice, scrie Mediafax.

„Suntem în pregătirea documentaţiei pentru achiziţionarea a 500 de autobuze noi, extrem de necesare pentru înnoirea parcului auto al RATB, o acţiune care, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să se întâmple cu mulţi ani în urmă. Potrivit legislaţiei de ultimă ora, 30% din aceste autobuze vor trebui să fie electrice, ceea ce este un semn bun, că începem şi noi să investim în mediu şi să ţinem cont, la fiecare investitie, şi de calitatea aerului. Documentele sunt aproape de finalizare, iar în primavară ne dorim să avem în Bucureşti primele autobuze noi ale RATB, euro 6, cu toate dotările necesare, de ultima ora, cu multe detalii tehnice, cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi posibilitatea de monitorizare a tuturor călătorilor. Va fi posibilă o monitorizare matematică, la virgula, a tuturor călătorilor şi se vor putea realiza decontările aşa cum este normal, cât mai corect şi cât mai facil”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Primarul general a precizat că va avea discuţii cu reprezentanţii RATB despre transformarea RATB in societate.