Senatorii au votat. Ce pedeapsă primesc parcagiii ilegali

Publicat: 07 11. 2017, 14:12

Persoanele neautorizate care pretind bani pentru a elibera un loc de parcare sau pentru a dirija şi ghida un şofer în vederea parcării ar putea primi pedepse constând în muncă efectuată în folosul comunităţii sau chiar pedepse cu închisoarea, potrivit unui proiect de act normativ ce a primit recent votul Senatului. Aceleaşi pedepse se vor aplica şi în cazul celor care cer bani pentru paza unei maşini, scrie Avocatnet.ro.

Propunerea legislativă privind combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare a fost adoptată luni de către senatori şi prevede ca parcagiii ilegali să fie pedepsiţi mai dur pentru desfăşurarea aceastei activităţi. Pentru a intra în vigoare, acest proiect are nevoie şi de aprobarea Camerei Deputaţilor, de promulgarea prin decret prezidenţial şi de publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit proiectului, cei care solicită bani în mod ilegal pentru dirijarea, ghidarea unui şofer într-un loc de parcare sau eliberarea acestuia şi/sau pentru paza maşinii vor putea fi pedepsiţi cu închisoare de la şase luni la un an. În cazul în care persoana respectivă pretinde bani pentru a permite parcarea unei maşini pe un spaţiu ce aparţine statului, pedeapsa va fi închisoarea de la nouă luni la doi ani.

Pedepsele prevăzute în proiectul de lege pot ajunge până la zece ani de închisoare, dacă o persoană constrânge o alta să obţină bani din exploatarea ilegală a locurilor de parcare. În cazul în care faptele vizează un minor sau o persoană cu dizabilităţi, pedepsele se vor majora cu jumătate.

Cei care vor fi prinşi desfăşurând astfel de activităţi vor putea solicita, ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea şi doar o singură dată, efectuarea a 50 de zile de activităţi neplătite în folosul comunităţii. În acest caz, procurorul va fi obligat să dispună renunţarea la urmărirea penală, iar această decizie se va înscrie în cazierul judiciar.

Sursă: Avocatnet.ro