Simona Halep, la aniversarea cinci ani de Ţiriac Collection. Ce i-a spus Ion Ţiriac campioanei WTA

Publicat: 16 11. 2018, 11:49

Liderul WTA, Simona Halep, a fost invitată de onoare la împlinirea a cinci ani de „Ţiriac Collection”. Galeria oferă publicului posibilitatea de a admira modele istorice, dar si actuale, in pas cu cele mai noi tendinte din domeniul auto.

Ion Ţiriac a avut chef de glume, iar „ţinta” a fost cel mai bun sportiv român: Simona Halep. Nici nu a ajuns bine la eveniment că omul de afaceri a „ameninţat-o” pe Simona: „Dacă ai venit cu SG-ul ăla nou (n.red. – Mercedes GTS), îţi rup picioarele. Mie nu mi-au dat niciunul”.

Simona Halep conduce un Mercedes GTS în valoare de peste 200.000 de euro, iar Ion Ţiriac încă nu a primit un model asemănător din partea producătorilor.

Potrivit Telekom Sport, fostul tenismen a urcat la volanul bolidului, dar numai prin parcare.