Speed Park găzduieşte a două etapă din Campionatul Naţional de Karting Viteză

Publicat: 20 06. 2014, 12:18

Lupta pentru titlurile naţionale 2014 se reia după o perioadă de repaus de o lună, iar karturile vor anima atmosfera în acest weekend pe circuitul Speed Park din Bacău, unde intrarea va fi liberă.

Sâmbătă, în prima zi pe circuit, programul începe de la ora 8:30 cu verificările tehnice, urmate de briefing-ul oficial, sesiunea de încălzire, antrenamentele şi manşele de calificare.

Duminică, de la aceeaşi oră, programul debutează cu o sesiune de încălzire precedată la ora 10:00 de prezentarea oficială a piloţilor, înaintea startului programat la ora 10:45, respectiv 12:45, pentru manşa a doua ce cuprinde cursele din clasele Promo BB, Pufo, Mini, KFJ şi KZ2.

„Circuitul Speed Park este unul complex care îmbină o porţiune foarte rapidă cu una foarte tehnică. Piloţii vor trebui să găsească un compromis în ceea ce priveşte setările pentru a obţine maximum de performanţă atât în ceea ce priveşte viteza de top pe linia dreaptă şi pe virajele rapide, cât şi pe zona tehnică, mai virajată”, a declarat Lucian Ştefan, preşedintele Federaţiei Române de Karting.

În 2013, la ultima etapă a Campionatului Naţional de Karting Viteză pe Circuit programată pe Speed Park s-au impus Andrei Mărgărit (clasa Pufo), Daniel Vasile (clasa Mini), Andrei Vajda (clasa KFJ) şi Viktor Ştefan (clasa KZ2). Andrei Mărgărit a făcut anul acesta pasul la clasa Mini şi Daniel Vasile la clasa KFJ, iar Andrei Vajda şi Viktor Ştefan vor încerca să reediteze performanţa de anul trecut la clasele KFJ, respectiv KZ2.