Subaru Impreza WRX Diesel

Publicat: 17 03. 2008, 00:02

Subaru a prezentat de curând noul său propulsor diesel de 2.0 litri, primul din lume în configuraţie boxer, montat pe Legacy Sedan şi Outback şi care dezvoltă 150 CP, o putere uşor inferioară majorităţii concurenţei. Dar acest lucru se va schima, pentru ca potrivit unor surse din interiorul companiei, situate chiar la nivelul de management şi citate de revista britanică Autocar, Subaru are de gând să construiască un model WRX dotat cu motor diesel.

Acesta se pare ca va fi o versiune mai puternică a actualului propulsor, montată pe modelul Impreza, ce va dezvolta în jur de 200 CP, consideraţi suficienţi pentru a purta sigla WRX.