SUV-ul premium VW face furori chiar şi la a treia generaţie. Sună şi arată incredibil – VIDEO

Publicat: 17 04. 2018, 12:31

This browser does not support the video element.

Grupul Volkswagen a ales Beijing drept oraşul în care va lansa în premieră mondială noul model Touareg, iar maşina a gost dezvăluită apoi pe data de 23 martie 2018 şi publicului din România în cadrul Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti. Aflat în vârful gamei de modele, Touareg exprimă clar ambiţiile mărcii. Designul expresiv îi conferă o alură inconfundabilă şi plină de forţă. Numeroase sisteme de asistenţă îi ridică la maximum nivelul de siguranţă şi de confort. 

Noul Touareg este un rival redutabil pentru Audi Q7, Porsche Cayenne, BMW X5, Volvo XC90 şi Mercedes GLE. Noul Volkswagen Touareg pe care îl vedeţi în clipul video face parte din a treia generaţie. Prima generaţie Touareg a părut în 2002 şi a stat pe piaţă opt ani, interval în care a primit un facelift. A doua generaţie a fost lansată în 2010 şi va ieşi din producţie în acest an.