Suzuki Vitara primeşte un facelift şi motoare noi pe benzină – FOTO-VIDEO

Publicat: 31 07. 2018, 11:15

Suzuki Vitara 2019 a primit un facelift subtil, noi motoare şi noi tehnologii de siguranţă în dotarea standard. Din punct de vedere al designului, modificările se observă la grilă, bara de protecţie faţă şi la farurile care au acum o nouă semnătură luminoasă. De asemenea, sunt disponibile şi noi modele de jante din aliaj şi noi culori pentru exterior. 

Actualizările de la interior sunt chiar mai greu de observat. Panoul de instrumente a fost uşor reproiectat şi încorporează acum un display TFT color, iar cei de la Suzuki susţin că partea superioară a tabloului de bord este realizată dintr-un plastic mai moale, de calitate superioară.

Sub capotă îşi vor face loc două motoare pe benzină: unul de 1.0 litri cu trei cilindri şi unul de 1.4 litri Boosterjet, înlocuind unitatea de 1.6 litri. Motorul de 1.0 litri produce 112 de CP, iar cel de 1.4 litri – 140 CP.

VIDEO