Tesla, atacată din toate partile. Cât mai rezistă americanii bombardamentului chinezesc [GALERIE FOTO]

Publicat: 20 10. 2016, 12:50

Marea dezvelire a maşinii electrice LeEco LeSEE Pro nu a decurs exact cum a fost planificată. După o poveste plină de peripeţii, care implică un accident de maşină şi nopţile nedormite ale organizatorilor, se pare că maşina a ajuns, în sfârşit, la marele eveniment de lansare din San Francisco, scrie Theverge.com.

Deşi nu pare, acest concept car a fost creat pentru a transmite despre sine ideea „Sunt din viitor”. Pe acoperiş există un dispozitiv de senzori, care arată prea subţire pentru a ne da de gândit că înăuntru are ceva util pentru sistemul de conducere autonom. Per ansamblu arată ca un concept car frumos, dar care, din păcate, nu ne face să sperăm că va depăşi această fază. 

Volanul maşinii se poate retrage în tabloul de bord atunci când se activează modul autonom, oferind astfel şoferului mai mult spaţiu pentru piciorare, şi lăsându-i posibilitatea de a se bucura din plin de instrumentele de bord.

Maşina dispune de un ecran exterior luminos, care se poate schimba în cinci culori diferite pentru a semnala în ce mod se află. În funcţie de culoarea afşată maşina va informa şoferii şi pietonii în cazul în care vehiculul este condus în mod autonom, există în jur o situaţie periculoasă sau se află în modul de încărcare. 

GALERIE FOTO