Ţiriac Collection a aniversat 5 ani – GALERIE FOTO

Publicat: 15 11. 2018, 13:50

Tiriac Collection a aniversat săptămâna aceasta 5 ani de existenţă. Colecţia oferă publicului posibilitatea de a admira modele istorice, dar si actuale, in pas cu cele mai noi tendinte din domeniul auto. 

La evenimentul aniversar a fost prezent Ion Tiriac şi invitati speciali din lumea sportului, business si auto, prieteni si, in egala masura, admiratori ai frumusetii si elegantei masinilor de colectie. Totodata, utilizatorii aplicatiei mobile Tiriac Collection au avut ocazia sa vizualizeze evenimentul prin intermediul unei transmisiuni de tip live-streaming, disponibila in cadrul Tiriac Collection Mobile App.

O prezenta inedita in calitate de oaspeti ai evenimentului a fost aceea a unui grup de copii cu varste similare galeriei, invitati cu ocazia aniversarii celor cinci ani de existenta Tiriac Collection intr-un tur special al galeriei, alaturi de domnul Ion Tiriac.

De la inaugurarea din 2013 si până în prezent în spaţiul de 4300 de metri pătraţi au fost găzduite peste 170 de modele istorice si actuale, apartinand celor mai prestigioase marci ale producatorilor de masini la nivel mondial, ce insumeaza mai mult de 30.000 de cai putere.