Toyota – Numărul 1 mondial

Publicat: 24 04. 2008, 01:00

Toyota a profitat de micul declin de 0,6% al lui General Motors din primul trimestru al acestui an, ce a vândut doar 2,25 de milioane de mașini, pentru a urca iar pe primul loc. Acest lucru a fost ajutat și de o creștere a vânzărilor totale cu 2,7 procente, până la 2,41 milioane.

Oficialii japonezi au declarat că mare parte din aceasă creștere s-a datorat cererii mai mari de pe piața europeană, acolo unde mai există suficient loc de îmbunătățire. Cifrele totale includ și vânzările efectuate de subsidiarele Daihatsu și Hino Motors.