Un bărbat din Suceava a fost prins de poliţie de două ori în 5 ore cu o alcoolemie uriaşă

Publicat: 25 06. 2019, 13:38

Un şofer din Suceava a fost prins de poliţişti de două ori la volan în stare de ebritate în mai puţin de cinci ore, informează Mediafax.

Prima dată, un echipaj de poliţie i-a făcut semn să oprescă pe o stradă din municipiul Suceava, dar bărbatul a mers mai departe. Poliţia a plecat în urmărire şi după ce l-au prins, agenţii l-au testat cu aparatul etilotest.

„Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu.

Bărbatul a rămăs fără permis şi s-a ales cu un dosar penal.

Se pare că acesta a mai băut ceva, apoi iar s-a urcat la volan. Un trecător a sunat la poliţie pentru că l-a văzut circulând haotic prin oraş, iar agenţii l-au oprit din nou. De data aceasta, aparatul etilotest a indicat 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au deschis un nou dosar penal pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru conducerea unui vehicul fără permis.