Un Mercedes-Benz CLA furat în Italia a fost găsit în România. Proprietarul a încercat să scape de rate

Publicat: 05 01. 2023, 11:31

Polițiștii de frontieră români au descoperit un autoturism care apărea în baza lor de date ca fiind furat din Italia.

Poliţiştii de frontieră ieșeni au depistat și pus sub sechestru un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

„În ziua de 03 ianuarie a.c, în jurul orei 16.30, poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice desfăşurate împreună cu colegi din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii Crasna, un autoturism marca Mercedes-Benz CLA, an fabricaţie 2019, condus de un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani.

Deoarece au avut suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, autoturismul şi şoferul au fost conduşi la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat din Italia, semnalare emisă la data de 19.12.2022”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Șoferul are dosar penal, iar mașina va rămâne indisponibilizată până la terminarea anchetei

Se pare că șoferul în vârstă de 32 de ani ar fi achiziționat mașina Mercedes-Benz în rate. În urma achiziției acesta nu a mai plătit ratele, crezând că nu va avea probleme.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de incredere, iar autoturismul, în valoare de peste 43.000 de euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Un autoturism similar a fost indisponibilizat de polițiștii de frontieră, deoarece era căutat de autoritățile din Italia și Cehia. Este vorba de un Mercedes-Benz GLA, ce aparține primei generații. Descoperirea a fost făcută de polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov. La volanul mașinii evaluate la suma de  125.000 lei se afla un bărbat în vârstă de 35 de ani.