Un Tesla Model S este condus pe sub apă pentru a demonstra… nu contează – VIDEO

Publicat: 27 10. 2021, 11:20
Actualizat: 27 10. 2021, 11:20

Nu am înțeles exact motivul pentru care ai vrea să mergi cu un Tesla Model S pe sub apă, dar cineva a încercat acest lucru și a și reușit, după un efort deloc neglijabil. Acum, videoclipul este comentat de sute de internauți la fel de nedumeriți ca și noi.

Intră în Galeria FOTO

În spatele acestei încercări neobișnuite se află un efort de promovare a canalului de Youtube „Cihillin’ with Chet”, așa că toate eforturile au fost depuse pentru reușita acestei cascadorii. Asta nu înseamnă că lucrurile au mers ușor de la început, chiar dacă este un lucru știut că mașinile electrice se împacă bine cu apa. În orice caz, mai bine decât mașinile cu motoare termice.

Prima încercare de a scufundare a mașinii nu a reușit, aceasta ajungând să plutească în cele din urmă. La a doua încercare, după ce Chet a scos scaunele din mașină și a umplut-o cu balast, lucrurile s-au mișcat ceva mai natural. Mai exact, Youtuberul a încărcat Tesla Model S cu aproape 3,2 tone de balast. Surprinzător, suspensia mașinii s-a descurcat bine cu masa suplimentară.

De ce ai vrea să mergi cu un Tesla Model S pe sub apă: Pentru că se poate!

Spre fericirea lui Chet, mașina a rămas de această dată cu roțile pe sol, scufundându-se până la înălțimea acoperișului în piscina special amenajată. Și mai bine, mașina a ieșit singură din piscină, chiar dacă a devenit nefuncțională la scurtă vreme după filmarea videoclipului. Desigur, mașina a beneficiat de o pregătire specială înainte de a fi condusă prin apă. La loc de cinste a fost izolarea cabinei cu benzi adezive, pentru a împiedica pătrunderea apei în interior.

După ce a stat la uscat o zi, însă, mașina a revenit la sentimente mai bune, funcționând ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu știm care vor fi consecințele pe termen lung asupra mașinii ale scufundării sub apă. Știm doar că obiectivele pe termen scurt – promovarea canalului de Youtube „Cihillin’ with Chet” – au fost atinse. Clipul a fost vizionat de circa 250.000 de ori, fiind, de departe, cel mai vizionat videoclip de pe acest canal.