Uniunea Europeană va introduce noi teste pentru maşini

Publicat: 01 09. 2017, 10:22

Uniunea Europeană (UE) va introduce de vineri, 1 septembrie, noi testări ale emisiilor produse de maşini, în condiţiile în care autorităţile încearcă să prevină un scandal similar celui generat de Volkswagen, potrivit Reuters.  

Producătorul auto german a admis, în septembrie 2015, că a folosit un program pentru a modifica emisiile maşinilor diesel din Statele Unite. Acest fapt a evidenţiat neglijenţa testelor din Uniunea Europeană şi nevoia de reforme.

Noua procedură, cunoscută ca Real Driving Emissions (RDE), a fost creată pentru a reflecta condiţiile zilnice de condus şi pentru a reduce din diferenţele dintre rezultatele testelor realizate pe şosea şi cele realizate în laborator. Prin procedura RDE, emisiile poluante vor fi măsurate prin sisteme portabile care vor fi ataşate maşinilor conduse în condiţii reale. Procedura RDE nu va înlocui testele de laborator, ci va fi complementară. De asemenea, testele de laborator au fost îmbunătăţite pentru a oferi informaţii mai exacte despre nivelul emisiilor de dioxid de carbon şi al combustibilului consumat, potrivit Comisiei Europene.

Până acum, doar testele de laborator au fost folosite ca etalon pentru evaluarea emisiilor generate de maşini.

Noile reguli se vor aplica tuturor modelelor noi de maşini până în septembrie 2017 şi vor fi introduse treptat pentru toate vehiculele noi în perioada septembrie 2018-2019.