Vânzări record pentru Rolls Royce

Publicat: 09 01. 2008, 17:34

De la preluarea de către BMW AG din 2003, marca exponenţială pentru exclusivismul pe patru roţi a raportat creşteri succesive de la an, la an. În 2007, numărul celor care se pot lăuda că au un Rolls în garaj a crescut cu 25%, faţă de 2006, totalizând  1.010 unităţi. Valoarea absolută nu pare impresionantă, dacă ne gandim că în lume se înmatriculează anual peste 45 de milioane de autoturisme noi. Totuşi, vorbim despre o marcă a cărei principală trăsătură de marketing este evidenţierea statutului între posesori şi un volum de vânzari superior ar rupe mirajul pe care aceasta îl manifestă în rândul celor care îşi măsoara averea în yachturi personale şi private jet-uri.

Cea mai importantă piaţă pentru Rolls-Royce rămâne cea nord-americană care a furnizat mai mult de 40% din numărul total de clienţi, totodată înregistrând o creştere de 22%., Pe locul secund, în topul celor mai fideli clienţi, se situează regii petrolului din Emiratele Arabe Unite, iar podiumul se încheie cu magnaţii chinezi.

Unul dintre factorii care a contribuit la creşterea vânzărilor a fost modelul . În anul viitor, se doreşte chiar dezvoltarea unui model cu plafon metalic pe platforma actualului cabrio, prefaţat de conceptului Rolls-Royce 101 EX.