Vânzările Ford vor continua să crească şi anul acesta. Puma, cel de-al doilea SUV produs la Craiova, va contribui la creştere

Publicat: 01 08. 2019, 12:09

„Vânzările Ford cresc şi vor continua să crească“, spune Cristian Prichea directorul ge­neral al Ford România, responsabil cu activitatea de vânzări şi membru în consiliul de administraţie al uzinei de la Craiova, informează Ziarul Financiar.

Previziunile sale se bazează pe avansul înregistrat de modelul EcoSport, primul autoturism Ford produs la Craiova, care are un avans de 173% al vânzărilor pe piaţa locală în primele şase luni, dar şi pe venirea noului model, Puma.

„În primele şase luni am vândut peste 1.300 de unităţi (EcoSport – n .red.), în creştere cu 173% faţă de perioada similară a anului trecut, iar vânzările sale continuă să crească şi vor continua, inclusiv cu venirea lui Puma deoarece sunt modele complementare, nu concurente“, spune Cristian Prichea.

El este de părere că cel de-al doilea SUV de clasă mică din gama constructorului american – Puma va avea un impact pozitiv asupra vânzărilor, mai ales că face parte din segmentul cu cele mai mari creşteri atât în România, cât şi la nivel european. Ford este deja perceput drept un brand local.“